Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B a realizat, alături de Kaufland România, un sondaj național privind comportamentul alimentar al copiilor. Cercetarea sociologică vine în continuarea proiectului CSR de educație nutrițională „Akademia Kinderland”, o școală mobilă de nutriție și aplicație de nutriție în limba română, derulat de asociație și retailer în ultimii patru ani.

Pe lângă informațiile importante despre obiceiurile și educația alimentară ale copiilor din România, studiul își propune să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că obiceiurile alimentare greșite pe care părinții le transmit copiilor reprezintă o urgență la nivel național din cauza efectelor pe termen lung pe care acestea le au asupra sănătății celor mici.

 

Conform datelor furnizate de grupul țintă – părinți cu vârste de peste 25 de ani, implicați în alimentația copiilor lor – comportamentele legate de nutriție în familie nu sunt dintre cele mai sănătoase. Astfel, 65% dintre copiii cu vârsta de până la 14 ani consumă dulciuri zilnic, iar 22% dintre părinții intervievați recunosc că cei mici mănâncă dulciuri de două-trei ori pe zi, în timp ce recomandarea nutriționiștilor este de 1-2 ori/săptămână. De asemenea, 43% dintre părinți au declarat cei mici consumă băuturi carbogazoase o dată pe săptămână sau mai des, iar dintre aceștia 14% aleg sucuri în locul apei pentru hidratare.  La întrebarea despre tipurile de alimente pe care obișnuiesc să le ofere copiilor, 52% dintre respondenți au indicat gustările sărate (chips-uri, sticks-uri) și 49% produsele semipreparate de tipul mezelurilor sau  crenvurștilor.

Studiul despre comportamentele alimentare ale copiilor a fost realizat de Reveal Marketing Research, în perioada 25 august – 5 septembrie, pe un eșantion reprezentativ național de 801 respondenți, eroarea de eșantionare fiind de +/- 3,5%. 

Raport de cercetare_PlanB_sigle
Descarca PDF